Pisica in Bocanci

De mentionat ca prima “excursie” am facut-o la Cavnic. Unde, neexistand telescaun, ci numai teleschi, am urcat pe langa partie, prin padure. Pe acolo, numai lucruri minunate, desi zapada nu era prea grozava, ba am avut bafta si de niste portiuni cu gheata, numai bune de rupt gatul (noroc cu bocancii de trei-aproape-patru-anotimpuri). Foarte mare noroc am avut si cand am introdus in mod gratios un picior in zapada si m-am scufundat. Dupa care am repetat figura, la mai putin de 1 minut. Fun-neh. NOT! Eh, macar n-a mai fost un sant, ca anul trecut. In orice caz, a fost destul de simpatic la Cavnic, din replicile memorabile auzite aici, citez un pusti de 7-8 ani care-i spunea unei tanti (matusa or something alike): “Tu esti foarte stresata si nu ai incredere in tine!”. De asemenea, plimbarea de-a lungul drumului a fost si ea interesanta, mai putin faptul ca nici pana azi nu stiu daca am ajuns unde trebuia au ba. Cert e ca ne-am intors, spre a umple cu noroi hotelul-restaurant Roata, unde am tras de niste mancare cam pana la momentul cand trebuia sa ne vina microbuzul. Desigur, pe respectivul microbuz l-am mai asteptat vreo 20 de minute or so in frig si intuneric caci, nu-i asa, dupa caldura din restaurant vine congelul de afara. Pozele sunt mai putin impresionante, desi lumina a fost mai buna decat la Sapanta, mi-au lipsit subiectele. Si imaginatia, recunosc.

Part I – Sapanta
Daca acum cativa ani (vreo 3-4 la numar) am “passed by” ocazia de a merge la Sapanta, de data asta am zis tare si raspicat “Hai!”. Bine, nu chiar din prima, ce-i drept. Explicatie: trebuia sa mergem la Sapanta sambata, 5 ianuarie. Toate bune si frumoase, microbuzul pleca la ora 8, rezulta ca trebuia sa ne trezim pe la 6. Suna ceasul la 6, ne uitam unii la altii…”Mai stam pana la si jumate”. Pe la si 20 suna din nou ceasul. Ignore. Ne trezim la 7 fara vreo 5 minute, ne uitam unii la altii…”Cat e ceasu’?”; “7 fara 5″; “Ne grabim sau…?”; “Ba, mie mi-e somn”; “Si mie”; “Si mie”. Deci, o lasam pe a doua zi. Slavita fie lenea si oboseala! Caci a doua zi era Boboteaza. Bineinteles ca noi am uitat cu desavarsire acest aspect. Bineinteles ca tot satul era in sarbatoare. Bineinteles ca am facut o tona de poze, bineinteles ca n-am Image Stabilizer pe tele. Dar, revenind. Noi, oameni politicosi, stateam mai retrasi ca deh, sa nu deranjam dreptcredinciosii. Ti-ai gasit! Niste tanti foarte amabile (60 ani +) ne invitau energic sa stam in fata lor, ca sa facem poze copilutilor care ieseu din biserica, purtand icoane, cruci si steaguri. Foarte fain. Normal, tot ceremonialul a durat mult peste rabdarile noastre, asa ca am pozat ce am pozat, dupa care am facut cale-ntoarsa. Multumim pe acesta cale celor 2 tipi cu numar de Cehia, care vorbeau rusa si ascultau Fuego pentru ca ne-au adus inapoi in Sighet si nu in Republica Moldova.

“A sosit iarna. Afara ninge. Ne dam cu saniuta. E foarte frumos”. Cam asa incep, in mod inevitabil, majoritatea compunerilor unor elevi de clasa a patra, cu tema “Iarna”. Pe masura ce copilutii cresc, repertoriul se schimba. Intalnim, drept urmare, “confesiuni” de genul: “Ninge. Sa-mi bag ***, e frig. Urasc iarna”, “Ce misto e vinu’ fiert, hai sa bem!”, ori, mult mai frecventul “Baga-mi-as, iarna nu-i ca vara, iar sunt blocat in trafic din cauza zapezii”. Si totusi…
Si totusi, iarna e un anotimp frumos. Nu spun asta (numai) pentru ca sunt eu nascuta in ianuarie, ci pentru ca, in umila mea parere, Romania e frumoasa iarna. Da, stiu ca toti soferii ma injura acum, but still. Din punctul meu de vedere, zapada e pentru tarisoara noastra mica si chinuita ceea ce sunt pentru o femeie urata fondul de ten, pudra si galeata de farduri: un mijloc de cosmetizare. O modalitate de estompare a defectelor si (pe cat posibil) de accentuare a calitatilor. Astfel, pana si blocurile cu iz comunist din Bucuresti arata mai bland sub zapada. Si soarele straluceste altfel cand copiii hiperenergici din cartierele gri ale oraselor si mai gri alearga si se joaca afara (in ciuda temperaturilor negative). Si ciorile de pe campurile dintre Bucuresti si Constanta arata la locul lor pe fondul alb. Nici gropile din asfalt nu se mai vad iarna (desi asta nu e neaparat un lucru bun, dar trebuie sa-i recunoastem, totusi, valoarea estetica). Nu se mai vad nici gunoaiele lasate prin spatele blocurilor de foarte zelosii angajati ai firmelor de salubrizare. Nici mormanele de moloz ramase in urma diverselor reparatii executate in spatiul public ori privat (si aici e cu minus, ca poti sa ai nenorocul sa te arunci intr-un morman d-asta crezand ca e numai zapada, si atunci e vai de viata ta. dar, din nou, sa subliniem aspectul estetic).
Indeed, toate astea sunt numai aparente. Dar momentan doar pe astea le avem. Macar pentru cele cateva ore cand putem sta la geam sa admiram orasul inzapezit. Cine stie, poate peste cativa ani n-or sa mai fie gropi pe strazi. Si nici gunoaie. Si o sa putem circula cu automobilul personal fara sa ne imbogatim in mod creativ vocabularul. Poate…
O iarna frumoasa va doresc! Si primari competenti!